Incendiu la o casă de pe Bujorilor


Timişoara -Doi bătrâni au fost la un pas de a rămâne pe drumuri, după ce casa în care locuiesc, de pe strada Bujorilor, a fost cuprinsă de flăcări, sâmbătă noaptea. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la hornul sobei din bucătărie, care nu era bine izolat.
Cei doi au fost treziţi din somn, puţin după ora două, de un zgomot de geamuri sparte. „Am auzit cum se sparg geamurile de la bucătărie şi în prima fază am crezut că intră hoţii peste noi. Când am deschis uşa de la cameră şi am mers în bucătărie, am văzut fumul gros şi flăcări”, a spus bătrânul speriat. Pompierii au intervenit cu două autospeciale şi s-au chinuit mai bine de o oră să lichideze incendiul. Din fericire, focul nu s-a extins, dar bucătăria familiei a fost distrusă complet.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu